Prima saptamana de vacanta

Dupa prima saptamana de vacanta, putem spune ca timpul a trecut frumos si toata lumea s-a simtit minunat. Am incercat sa respectam programul, dar …uneori am facut mai mult decat ne-am propus.
Bradutii si felicitarile 3D ne-au iesit minunat, dar toate “proiectele” au fost duse acasa, inainte de a fi fotografiate. Vom reveni cu fotografii saptamana viitoare.

A sosit Mos Craciun!

Chiar daca in ultima vreme, cei care au venit la after school nu au fost prea multi, cei prezenti au avut parte de surprize foarte frumoase, iar surprizele nu se opresc aici….
Astazi ne-a vizitat Mos Craciun si a scos din sac o multime de jucarii care de care mai frumoase.
L-am intampinat cu poezii si colinde, am stat putin de vorba si plini de nerabdare am asteptat momentul, cand Mosul a scos din cadourile din sacul lui cel urias.

Primele bucurii de Craciun

Au inceput sa apara primele cadouri din partea Mosului! Mare bucurie printre cei care au venit astazi la centru. Mai sunt cateva pungute in dulap care isi asteapta destinatarii.

Domnul primar Trache Grigore le-a facut aceasta bucurie copiilor si ii multumim!

PROGRAM VACANTA DE IARNA

Pom de Craciun

Vacanta de iarna bate la usa! Sarbatorile aproape ne iau cu asalt!

Va invit sa avem impreuna o vacanta mult mai frumoasa decat in ceilalti ani si sa aflam o multime de lucruri despre traditiile si obiceiurile din aceasta perioada!

 PROGRAM

27-30 decembrie 2011

Zilnic 10 – 14

 

TEMA  27 decembrie

De ce impodobim bradul de Craciun?

    Activitati

-         Copiii afla lucruri interesante despre traditia impodobirii bradului de Craciun

-         Din carton, hartie creponata, staniol si diverse materiale, vor invata sa faca un brad de Craciun si felicitari 3D pe care sa le ofere celor dragi.

-         Vom canta colinde in limba romana si limba engleza

 TEMA  28 decembrie

Dezvoltarea creativitatii si stimularea copilului sa se gandeasca cu recunostinta la cei dragi

 Activitati

-         crearea unor felicitari 3D pentru cei dragi si scrierea unor mesaje, care sa ii ajute pe copii sa aprecieze si mai mult ceea ce fac parintii, bunicii, fratii mai mari, profesorii pentru ei.

-         Povestirea unor intamplari din viata lor, care le vor aminti ceea ce fac cei din jur pentru ei

-         Vom canta colinde in limba romana si limba engleza

 TEMA  29 decembrie

 Anul Nou se apropie!

Traditii si obiceiuri de Anul Nou

 Activitati

-         De ce sarbatorim inceputul noului an?

-         Traditii si obiceiuri care marcheaza sfarsitul si inceputul anului

-         Plugusorul, steaua si sorcova – cele mai cunoscute obiceiuri romanesti vor fi invatate si interpretate

-         Copiii vor confectiona o stea sau o sorcova (la alegere)

 TEMA  30 decembrie

Anul Nou se apropie!

Traditii si obiceiuri de Anul Nou

Activitati

-         Traditii si obiceiuri care marcheaza sfarsitul si inceputul anului

-         Plugusorul, steaua si sorcova– cele mai cunoscute obiceiuri romanesti vor fi invatate si interpretate

-         Copiii vor continua confectionarea unei stele sau a unei sorcove pe care o pot folosi la colindat

-         Dezvoltarea creativitatii: crearea unor felicitari pentru cei dragi, cu mesaje personalizate

MATERIALE NECESARE

- bloc de desen (A4)

- hartie creponata

- hartie glasata

-lipici

- tempera

- 4 dosare simple

- diverse materiale folosite pentru a decora felicitarile sau pomul de Craciun confectionat din hartie

- foarfeca

- buna voie

Parintii care doresc calendare personalizate cu imagini ale copilului, sunt rugati sa aduca fotografii in format digital, sau sa solicite o sedinta foto pentru realizarea acestora.

Pe  site pot fi observate calendarele realizate pentru copiii de anul trecut

PROGRAM VACANTA 03- 13 IANUARIE 2012

 Zilnic: 10 – 14

In primele doua ore vom aface recapitulari sau vom efectua temele de vacanta

Celelate doua ore ramase  vor fi dedicate invatarii unor cantece si jocuri in limba engleza sau limba italiana, dezvoltarii creativitatii si a exprimarii libere.

Informatii suplimentare :

direct la sediul nostru  din str. Merilor nr. 5 (in curtea bisericii romano-catolice)

Dna Vasile

Tel. 0766 558003

Ne pregatim de Craciun

Chiar daca peste cateva zile va incepe Adventul, noi am inceput sa ne gandim si la Sarbatoarea Nasterii Domnului, la serbarea pe care o pregatim si de ce nu…la Mos Craciun.

Voi posta suficiente poezii pentru cei care isi doresc sa le invete din timp, ca sa nu aiba surprize neplacute in fata mosului.

POMUL CRACIUNULUI
de George Cosbuc
Christmas tree
Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c’aşa vrea Dumnezeu.

Şi numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.

Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.

Şi zboară’ncet de-alungul pădurilor de brad,
Şi cântă’ncet; şi mere şi flori din sân le cad.

Iar florile s’anină de ramuri până jos
Şi-i cântec şi lumina şi-aşa e de frumos!

Iar brazii se deşteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură şi cântă ca îngerii şi ei.

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ţi trimite dintr’însă Dumnezeu.

Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii,
Aşa cum au găsit-o, cu flori şi jucării.

Departe într-un staul e’n faţă-acum Isus,
Şi îngerii, o, câte şi câte i-au adus.

Dar el e bun si’mparte la toţi câţi îl iubesc,
Tu vino, şi te’nchină, zi: “Doamne-ţi mulţumesc”.

Minunata lume a povestilor

FETITA CU CHIBRITURI

Dupa  Hans Christian Andersen

Softuri gratuite

Art Range 2 – Free edition

Acest soft ajuta la dezvoltarea imaginatiei si a creativitatii. In varianta gratuita, dispunem de 8 tipuri de pensule care imita foarte bine diversele instrumente folosite in pictura.

Mult succes!


Tux Math Command
Un joc interesant, care te stimuleaza sa inveti adunarea si scaderea, tabla inmultirii si a impartirii.

KEA coloring book
Pagini intregi cu desene amuzante pe care le poti colora asa cum vrei.
Dezvolta imaginatia si creativitatea

Sebran’s ABC – Free Software For Kids
Un soft educational foarte interesant, adresat atat prescolarilor, cat si scolarilor din clasele mici

Cantec pentru bunica

Scufita Rosie – teatru radiofonic pentru copii

PARTEA I

PARTEA II-a

Poezii de toamna

Toamna

Ce e toamna, dragi copii?
Anotimp de bucurii!
Frunzele se sfătuiesc
Ce culori se potrivesc.

Unele roşesc mirate,
Altele-s gălbui, pătate.
Arămii şi visătoare,
Se aştern pe-alei, covoare!

Mere-mbujorate, fine
Stau în coşurile pline!
N-am uitat că în panere
Avem struguri, nuci şi pere!

Toamna ninge? Toamna plouă?
Câte-un pic din amândouă!
Şi noi toţi îi spunem iară:
Zâna bună din cămară!

(Din volumul Zâmbeşte, copilărie!
Editura CD Press, Bucureşti, 2009)

Toamna

Îşi leapădă iar pomii frunza,
Se joacă toamna de-a ascunsa.
Când vântul trece ca şi-o boare
Covor ne-aşterne sub picioare.

Cuprinşi şi ei de dor de ducă
Aruncă nucii câte-o nucă
Şi păsările-n stoluri, toate,
Se duc de frig cât mai departe.

E toamnă, gata-i pipermintul,
De-argint este acum zenitul,
Scaieţi uscaţi, ierburi mofluze
Nemultumiţi doar dau din buze.

S-a dus şi melcul şi furnica,
De frig îi cam luase frica.
Doar pruncii răsfătaţi de Domnul
Mai bat pe trotuar şotronul.

Zile de Toamna
de George Cosbuc

Ieri vedeam pe lunca flori …
Mandri fluturi zburatori,
Si vedeam zburand albine!
Ieri era si cald si bine.
Azi e frig si nori si vant,
Frunzele cad la pamant,
Florile stau suparate,
Vestejesc de bruma toate.
Ieri era frumos pe-afara
Ca-ntr-o calda zi de vara.
Azi e toamna pe pamant
Vreme rea si bate vant.

Toamna
de Demostene Botez

Toti acei ce-ntreaga vara
Au muncit din zori in seara
Toamna cu roade bogate
Au si fructe si bucate
Mere, pere in panere
Prune bune si alune
Si gutui amarui
Cu puf galben ca de pui
Si tot felul de legume
De nu le mai stiu pe nume.

Toamna
de Elena Dragos

Vine ploaia, bate vantul
Frunze cad din pom de-a randul
Doar un cuc de poleiala
Canta-n plopul de la scoala.
S-au copt merele-n livada
Nu se duce sa le vada
S-au copt prune, s-au copt mere
El nu vine si nu cere
Numai isi ia la revedere
De la vara care piere.

Toamna
de Elena Faca- Podolianu

E cald si merele-s in parg
S-aude ciripit in crang
Sunt stoluri gata de plecare
Spre tari ce sunt scaldate-n soare.
Si chiar daca afara-i cald
Vezi frunza ruginii cum cad
Se leagana in vant si mor
Caci timpul lor e trecator.

Previous